În jurul micului simbol care prevestește primăvara, purtat în piept sau la mână de către doamne și domnișoare, aduce cu sine o serie întreagă de superstiții și tradiții. Prin urmare, pe lângă simbolurile clasice oferite în dar de 1 martie, specialiștii recomandă evitarea unui anumit tip de mărțișor – aduce ghinion și neînțelegeri în cuplu.
Prima zi din luna martie este asociată cu venirea primăverii, dar și cu o serie de obiceiuri, tradiții și legende de Mărțișor. În urmă cu zeci de ani, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui – fetelor, copiilor și femeilor. De altfel, simbolul se purta începând cu 1 martie până când se arătau primele semne ale primăverii. Cum ar fi cântatul cucului, înflorirea cireșilor sau venitul berzelor sau al rândunelelor. După apariția acestor semne, șnurul de mărțișor – alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu – era legat într-un trandafir sau de un pom înflorit.
Citește și: DE CE BAT ROMÂNII ÎN LEMN, ATUNCI CÂND VOR SĂ ALUNGE GHINIONUL. MOTIVUL NICI NU ȚI-AR FI TRECUT PRIN MINTE
Fiind simbolul primăverii, mărțișorul a fost adaptat vremurilor moderne, fiind o mulțime de variante și modele – de la cele clasice care se pot purta în piept, până la cele sub formă de cadouri care nu au nicio legătură cu ziua de 1 martie, până la brățări, lanțuri, genți, haine, cosmetice etc.
Pentru românii care încă preferă să ofere în dar varianta clasică a mărțișorului, este important ca acestea să exprime cât mai clar aprecierea, iubire și sosirea primăverii. Fiind o diversitate atât de mare, specialiștii recomandă o mai mare atenție la mărțișoarele care simbolizează sau care te pot duce cu gândul la moarte, nefericire sau evenimente triste: cruci, broșe negre sau închise la culoare, obiecte în formă de lacrimă, craniu, chelet etc.
Conform tradiției, obiectele împărțite în două părți simbolizează despărțirea în cuplu, ceea ce înseamnă că ar fi de evitat astfel de daruri – dacă vrei să ai parte de zâmbete și iubire. Mărțișoarele viu colorate – coșar, inimi, soare, trifoi, ghiocel etc – sunt simbolurile care reprezintă cel mai frumos și pur venirea primăverii. De altfel, tradiționalul șnur al mărțișoarelor nu trebuie să fie înlocuit cu absolut nimic.